Evolutia Scrisului
Mergand pe firul istoric al scrierilor, aflam ca acesta cuprinde diferite sisteme de scriere, primele aparute chiar in epoca bronzului. Sunt de amintit crestaturile pe razboi si nodurile pe sfoara.
Adevarata scriere a limbii, a fost insa inventata in mod independent cam in trei locuri, in Mesopotamia, Sumerul antic in 3200 i.Hr., la Tartaria 5000 i.Hr si in in Mesoamerica in 600 i.Hr. Cea mai vechie scriere Mesoamericana este cea olmeaca sau cea zaboteca, ambele fiind din Mexic. Exista totusi si ipoteza ca scrisul sa fi aparut in Sud-Estul Europei intai.
Cercatatorii civilizatiilor antice definesc „satul” ca fiind locul, asezarea in care a avut loc schimbul de informatii scrise. In timp ce „orasul” este spatiul unde era folosita scrierea pentru schimbul de informatii dar si pentru inregistrarea acestora.
Istoria scrisului este strans legata cu comunicarea vizuala, fiind cele mai vechi mijloace de comunicare ce s-au pastrat. Ne referim la reprezentarile picturale din paleolitic, care cu timpul s-au transformat in „protoscriere”. Acestea au avut ca principal scop exprimarea, se vorbeste de o arta preistorica. Iata unde ai aflam pe primii mesteri si artisti al lumii. Pentru a executa picturile, acestia foloseau in afara degetelor, de obicei peneluri primitive din fibre vegetale sau carbuni de lemn.
Primele sisteme de scriere
Aparute la inceputul epocii bronzului, acestea nu au reprezentat o inventie brusca, s-au dezvoltat pe baza unor traditii mai vechi care includeau diferite sisteme de simboluri, ce nu pot fi insa considerate ca scrieri proprii, desi au diverse caracteristici asemanatoare cu scrierea. Acestea ar fi sistemele de protoscriere. Desi lipsite de continut lingvistic direct, acestea foloseau simboluri ideografice. Aceste sisteme au aparut in perioada neoliticului timpuriu.
Argila este amintita ca fiind primul suport al scrierilor Sumeriene. Prima incercare de a fixa vorbirea a fost chiar folosirea pictogramelor. Acestea puteau reprezenta obiecte concrete dar nu puteau reda articularea propozitiei. Urmatorul pas a fost facut in Mesopotania, aici semnele in loc sa indice un obiect, reuseau sa reprezinte un sunet. Asa s-a ajuns ca scrierea sa exprime limba cu relatiile existente intre cuvinte. Cele doua tipuri de semne au continuat sa coexiste deoarece ideogramele nu au fost inlocuite complet de scrierea fonetica. Semnele silabice ce aveau o valoare gramaticala si foloseau la exprimarea acelor parti de vorbire, care prin natura lor, nu puteau fi reprezentate figurativ, erau derivate din ideograme, al caror sens il pierdeau, pastrand doar sunetul. Sumeriana nu a putut atinge niciodata stadiul final al evolutiei scrierii, creearea alfabetului, deoarece nu au fost elaborate semne distincte pentru fiecare vocala si consoana. Grafica semnelor a fost modificata continuu, in acelasi timp cu evolutia sensului. Stilizarea a avut loc din cauza dificultatilor pe care le-au intampinat la trasarea liniilor complexe pe stratul de argila proaspata. In cele din urma, acele forme au ajuns sa aiba aspectul de cui, cuneo, de aici si denumirea cuneiforme. Sarcina de a redacta si citi textele a fost incredintata scribilor.
Va urma
